Uscarea și pãstrarea plantelor medicinale

Plantele recoltate nu se așeazã direct pe pãmânt. Ele trebuie întinse în strat nu prea gros, pe prelate, saci de pânzã sau de hârtie, cât mai aerisit cu putințã. Apoi, tot înainte de uscare, ele trebuie curãțate și alese. Se vor înlãtura toate soiurile de impuritãți: plantele de alte specii, care s-au amestecat întâmplãtor sau din neatenție, corpurile strãine și chiar pãrțile nefolositoare ale plantelor recoltate. Pentru îndepãrtarea altor impuritãți, de exemplu pãmânt, este necesarã spãlarea.
Aceasta trebuie sã fie fãcutã operativ, într-un timp cât mai scurt, pentru a evita dizolvarea unora dintre principiile active ale plantei.
Uscarea trebuie sã înceapã cât mai curând dupã recoltare, transport, curãțare și selectare. Plantele nu trebuie sã transpire, sã se mucegãiascã sau sã fermenteze.
Uscarea se poate face în mod natural, prin acțiunea cãldurii aerului înconjurãtor, fie la soare, fie la umbrã, sau se poate face cu ajutorul unor uscãtoare speciale, în mod artificial. Uscarea naturalã se poate face într-o camerã goalã, în pod, în magazie, în șopron, pe prispã etc. Durata uscãrii naturale variazã în funcție de anotimp și de pãrțile supuse uscãrii (în timpul verii: 3-7 zile pentru frunze și ierburi; 20-30 de zile pentru rãdãcini sau scoarțe groase). Dacã sunt bine uscate, frunzele, ierburile, florile, se sfãrâmã între degete cu mici trosnituri. Fructele uscate pot fi și ele sfãrâmate, iar când sunt mișcate și se lovesc unele de altele produc un zgomot caracteristic, sec. Scoarțele și rãdãcinile sunt uscate dacã la îndoire se rup cu zgomot.
Plantele medicinale nu se pãstreazã în pungi sau cutii din mase plastice. Se pot ambala în pungi de hârtie sau în cutii de carton. Se vor depozita în cãmãri, adicã în locuri neîncãlzite și uscate, cu temperaturi relativ constante, ferite de acțiunea directã a luminii.
Pe fiecare pungã se scrie citeț denumirea plantei, a pãrții recoltate și data recoltãrii.

Recoltarea plantelor medicinale

Condiția esențialã pe care trebuie s-o îndeplineascã cel care
dorește sã culeagã plante medicinale este cunoașterea temeinicã a
speciilor care urmeazã sã fie culese. A confunda o plantã cu alta
ar putea fi o greșealã fatalã. Pentru a recolta plante medicinale
trebuie cunoscute locurile în care pot fi gãsite plantele respective
și, de asemenea, perioada de recoltare.
Tehnica recoltãrii diferã foarte mult în funcție de partea de plantã
recoltatã și de specie.
Rãdãcinile se vor recolta în perioada de repaus, adicã toamna
târziu sau primãvara devreme. Rãdãcinile se recolteazã prin
smulgere (dacã tulpina e suficient de rezistentã) sau cu
ajutorul unui hârleț.
Pãrțile aeriene (tulpini, frunze, flori) se vor recolta în perioada
de înflorire. Unele flori se recolteazã la începutul înflorii, iar
altele în plinã înflorire. În general, tulpinile se pot recolta
prin rupere cu mâna. Dacã tulpinile sunt tari sau existã riscul
sã fie smulse cu tot cu rãdãcinã, se vor recolta cu o secerã.
Sã avem grijã ca, în cazul plantelor a cãror tulpinã devine
lemnoasã la bazã, sã recoltãm numai partea de la vârf, partea
care s-a pãstrat ierboasã.
Frunzele se recolteazã manual, fie una câte una, fie toate
deodatã, prin strujire. (Se prinde ramura de vârf cu o mânã,
dupã care, cu cealaltã mânã, se cuprinde ramura din apropiere
și se trage spre capãtul opus; astfel, toate frunzele se vor
detașa și se vor aduna în palmã.)

Cu puține excepții, frunzele se culeg fãrã codițe.
Florile mari se recolteazã cu mâna. Inflorescențele se recolteazã cu foarfeca.

 Tehnica de recoltare a florilor și inflorescențelor poate fi foarte variatã, de la caz la caz.
Unele fructe se recolteazã direct cu mâna. Altele, cum sunt
afinele, se vor recolta mult mai cu spor cu ajutorul unor
piepteni speciali. Unele fructe se preteazã a fi culese prin
scuturare (în prealabil se întinde sub ramurile respective o prelatã).
Scoarțele se recolteazã primãvara, în perioada când începe
sã circule seva și când acestea se desprind cu ușurințã. Pentru
recoltarea scoarțelor este nevoie de un cuțit sau un briceag.
La nivelul tulpinii sau al ramurii se cresteazã scoarța de jur
împrejur, la o distanțã de 10-20 cm. Apoi, pentru a desprinde
scoarța, se taie de-a lungul, între douã crestãturi inelare. Dacã
tulpina este groasã, se pot face mai multe tãieturi
longitudinale, astfel încât scoarța se va prezenta sub forma unor fâșii.
Mugurii se recolteazã tot primãvara, când sunt suficient de
dezvoltați, dar înainte de a se desface. Se recolteazã cu mâna.
Starea vremii are o importanțã deosebitã dacã dorim sã recoltãm
plante de bunã calitate, cu un conținut optim de principii active.
Frunzele, pãrțile aeriene și florile se recolteazã pe vreme stabilã,
cu soare, fãrã umiditate, în timp ce recoltarea speciilor pentru
semințe sau fructe se face pe timp rãcoros, dimineața sau seara.

Spanacul - cea mai hrănitoare legumă frunzoasă cunoscută

Investigaţiile clinice şi de laboratori confirmă că Popeye avea dreptate să mănânce spanac pentru a-şi spori puterea. Ba mai mult, spanacul se recomandă ca având proprietăţi de protecţie pentru retină şi văz.

Proprietăţi şi indicaţii

Spanacul candidează la titlul de „cea mai hrănitoare legumă frunzoasă cunoscută”, deşi conţine doar 22 calorii/100g. Conţinutul de proteine e destul de mare pentru un zarzavat (2,86%), conţine puţini carbohidraţi (0,8%), şi puţine grăsimi (0,35%). Puterea lui nutritivă e dată de bogăţia de vitamine şi minerale pe care le conţine, având următoarele valori per 100g:

-          2/3 (672 micrograme) din Doza Zilnică Recomandată (DZR) de vitamina A

-          Întreg necesarul de acid folic sau folaţi (194 micrograme)

-          ½ (28,1 mg) DZR de vitamina C

-          ¼ (79 mg) DZR magneziu

-          Peste ¼ (2,71 mg) DZR fier

Unele dintre cele mai importante utilizări ale sale:

            Dereglări retinale: persoanele între 55 – 80 ani care consumă spanac prezintă un risc mult mai scăzut de pierdere a acuităţii vizuale cauzată de degenerescenţa maculară. Consumul de spanac e recomandat tuturor celor ce ţin la o vedere bună, în special celor cu vârste de peste 50 de ani. Spanacul este mai eficient chiar decât morcovul în prevenirea degenerescenţei maculare senile.

Anemia: spanacul conţine 2,71 mg fier/100 g, mai mult decât se găseşte în carne. Deşi fierul din surse vegetale este mai greu de absorbit, aportul de vitamina C din spanac îmbunătăţeşte semnificativ procesul de asimilare a fierului. În cazul anemiei, sucul proaspăt de spanac este o modalitate foarte eficientă de consumare a acestuia.

Nivelul ridicat de colesterol: proteinele din spanac inhibă absorbţia colesterolului şi a acizilor biliari. Astfel, consumul regulat de spanac ajută la reducerea colesterolului din sânge.

Sarcină: datorită conţinutului bogat de folaţi (194 micrograme/100 g), spanacul previne anumite malformaţii ale fătului ( pe lângă acţiunea sa antianemică), ceea ce-l face un zarzavat ideal pentru femeile însărcinate.

Activitate fizică şi creştere: prin conţinutul bogat în vitamine şi minerale, spanacul este foarte benefic celor angrenaţi în activităţi fizice (atleţii) şi pentru cei în perioada de creştere rapidă (adolescenţii).

Moduri de preparare:

-în stare crudă- când e tânăr, spanacul poate fi consumat în salate.

-congelat – pierde o cantitate mică de vitamina C, dar are avantajul de a fi dispo9nibil tot anul.

- gătit – metoda ideală este gătitul la aburi, care păstrează cele mai multe din vitaminele şi mineralele sale.

- suc proaspăt – doza recomandată este de jumătate de pahar pe zi, sorbit puţin câte puţin înainte de prânz sau cină.

În compoziţia spanacului se regăsesc: proteine, fibre, vitamina A, vitamina B_1, B_2, B₆, Niacină, vitamina C, vitamina E, calciu, fosfor, magneziu, fier, potasiu, zinc, sodiu, folaţi. Este bogat, deasemenea, în luteină şi zeaxantină - doi carotenoizi ce previn pierderea vederii cauzate de cel mai sensibil punct al retinei - macula,, împiedicând degenerescenţa acesteia.

Proprietățile caiselor pentru sănătate

Caisul este unul dintre copacii care au călătorit cel mai mult. Originar din China, acolo el crește încă în sălbăticie. A fost dus în Grecia de Alexandru cel Mare. De acolo a ajuns la Roma, iar de la Roma s-a răspândit în tot bazinul mediteraneean. În sec.XVIII a fost dus în America de Nord şi aclimatizat în California şi dealungul fluviului Mississippi.

Proprietăţi şi indicaţii

Având conţinut caloric scăzut (cca.48 kcal/100g), e excelent în dietele de slăbire. Are efect alcalinizant (e bogat în săruri alcaline). Are puţin sodiu şi mult potasiu. E bogat, deasemenea, în oligoelemente ca mangan, fluor, cobalt şi bor. Bogat şi în zaharuri – fructoză şi glucoză.

Caisele confiate sunt o sursă importantă de proteine (până la 5%) şi de fier (la care excelează).

Totuşi, cea mai importantă proprietate a caiselor este betacarotenul (provitamina A).

Sunt benefice în:

Boli ale ochilor – consumul de caise ajută la o vedere bună şi dă strălucire şi frumuseţe ochilor.

Sunt recomandate în cazuri de uscăciune conjunctivală, iritaţie cronică, mâncărimi ale conjunctivitei, pierderea acuităţii vizuale cauzate de atrofierea retinei şi cecitatea nocturnă.

Anemie (cauzată de lipsa de fier). Conţinutul de fier e ridicat în fructul confiat (în cel proaspăt nu e foarte mare). Tratamentele cu caise în ceea ce priveşte afecţiunile cu necesitate de fier ori provitamina A, s-au dovedit peste aşteptările medicilor.

Boli ale pielii şi mucoasei – provitamina A din caise creşte rezistenţa corpului la infecţii. Sunt recomandate în faringită cronică, sinuzită şi eczeme.

Tulburări ale sistemului nervos – menţin echilibrul sistemului nervos. Sunt recomandate în caz de astenie, depresie, nervozitate, lipsa poftei de mâncare.

Tratamentul cu caise:

-          durează 15 zile, timp în care se mănâncă jumătate de kilogram de caise coapte pe zi, de preferat la cină, ca singurul fel de mâncare. Pot fi consumate cu pâine prăjită.