Insomnia

Tipul de alimente pe care le consumăm ne influențează capacitatea de a dormi bine. Momentul în care mâncă, joacă, deasemenea, un rol foarte important.

Mesele îmbelşugate, chiar şi cele ce constau în alimente sănătoase, pot deregla somnul. În mod ideal, atât pentru somn, cât şi pentru digestie, nu trebuie să mâncăm cu mai puţin de două-trei ore înainte de a merge la culcare. 

Singurul lucru pe care ci care suferă de inspmnie trebuie să îl consume înainte de a merge la culcare, este o ceaşcăde băutură de malţ sau de plante sedative cu miere.

Dietă:

Creşteţi consumul de: 

- ovăz

- băutură de malţ

- miere

- carbohidraţi 

- lăptuci

Reduceţi sau eliminaţi:

- băuturi excitante

- ciocolată

- condimante

- carne

- brânzeturi maturate

- proteine

- băuturi carbogazoase

Hiperactivitatea infantilă

Hiperactivitatea infantilă e o problemă tot mai prezentă în țările dezvoltate. Din nefericire, la fel sunt și agresivitatea și violența în rândul tinerilor și adulților deopotrivă.

Cauze alimetare și de altă natură

Dieta joacă un rol fundamental în tulburările comportamentale. Pe lângă produsele care trebuie eliminate sau reduse, mai sunt şi alte cauze ale hiperactivităţii şi agresivităţii:

-          Un mic dejun neadecvat. Copiii care nu-şi încep ziua cu un mic-dejun complet şi sănătos, suferă de nervozitate, oboseală, iritabilitate şi chiar comportament agresiv. La fel se întâmplă şi în cazul adulţilor.

-          Contaminarea cu plumb. Un studiu al Universităţii din Pittsburg arată că acei copii care au fost expuşi la contaminare cu plumb prezintă un risc mai ridicat de a dezvolta un comportament antisocial, delincvent şi agresiv. Carnea animalelor şi a peştilor crescuţi în apropierea zonelor industriale este, de obicei, alimentul cu cele mai ridicate niveluri de contaminare cu plumb.

Recomandări dietă: creşteţi consumul de cereale integrale, germeni de grâu şi vitamina B1. Reduceţi/eliminaţi aditivii alimentari (unii coloranţi artificiali cum ar fi tartrazina, pot declanşa comportamente hiperactive şi chiar agresivitate, în special la copii), zahărul alb, băuturile excitante, alcool, carne, dulciuri rafinate.

ANGELICA

Denumire, descriere, părţi folosite
Angelica (Angelica archangelica) este o plantă ierboasă înaltă, din familia umbeliferelor, care crește mai mult în regiunile montane, fiind ocrotită de lege. În scopuri medicinale se recurge la planta cultivată, de la care se recoltează rădăcinile (Radix Angelicae), de culoare închisă, negricioasă și cu miros aromat caracteristic.

Substanţe active
Rădăcina conține ulei volatil în a cărui compoziție intră principii cumarinice, angelicina, xantotoxina, imperatorina, bergaptenul. Mai conține acizii cafeic, clorogenic, angelic, fumaric, oxalic, acizi grași, taninuri, substanțe glucidice.

Acţiune, proprietăţi
Substanțele fitochimice din rădăcina de angelică au proprietăți tonice, stimulente, carminative, stomahice. Uleiul volatil din angelică are efecte excitante asupra sistemului nervos central, la administrare în doze mici, în timp ce la doze mari manifestă o acțiune puternic inhibitoare, deprimantă, afectând chiar luciditatea.

Indicaţii terapeutice
Fitoterapia cu angelică este utilizată în afecțiuni ale stomacului însoțite de anaciditate sau hipoaciditate, pentru stimularea poftei de mâncare. Uleiul volatil se recomandă în anorexie, dispepsii, meteorism. Uleiul eteric de angelică se mai folosește și extern în terapia reumatismului.

Preparare și administrare
Pentru prepararea unui decoct se folosește 1 linguriță de pulbere de rădăcină, la 1 cană cu apă. Se lasă la fiert cca 2 minute după ce dă în clocot. Se ia de pe foc și se lasă vasul acoperit încă 15 minute. Se strecoară și se lasă să se răcească. Se poate folosi 1 cană pe zi, dar în nici un caz mai mult de 2 căni. Alte preparate din rădăcină de angelică sunt maceratul, tincturile. Uleiul volatil de angelică se administrează în doze foarte mici de 0,05-0,3 g într-o priză.

Precauţii
Având în vedere efectul negativ al dozelor mari, se recomandă folosirea cu maximă prudență atât a preparatelor din rădăcină de angelică, cât mai ales a uleiului volatil. Este contraindicată la femei în timpul sarcinii.

Anasonul - medicamentul neştiut

Anasonul (Pimpinella anisum) este o plantă cultivată, înrudită cu pătrunjelul (familia umbeliferelor), cu tulpină ramificată, care crește până la o jumătate de metru. Frunzele de la bază sunt ovale, cu margini zimțate, iar cele din partea superioară a tulpinii se divizează în fâșii înguste. Înflorește
în lunile iunie-august. De la anason se folosesc în scop medicinal fructele (Fructus Anisi) – popular considerate și numite semințe. Acestea au dimensiunea de 3-5 mm, o formă aproximativ ovoidală, mai subțire la unul din poli, au un miros caracteristic, plăcut, aromat. Se recoltează în lunile august septembrie. Fructele sunt folosite și în industria alimentară ca aromatizant.

Substanţe active
Fructele conțin numeroase substanțe și un ulei volatil. Uleiul este reprezentat de o cantitate mare de anetol, dar și anisaldehidă, acid anisic, eugenol. Pe lângă uleiul volatil, fructele de anason mai conțin și alte substanțe grase, proteice, glucidice, mucilagii, dianetol, cumarine, tocoferol, acizi polifenolcarboxilici. În literatură sunt amintite unele substanțe cu efect estrogenic.

Acţiune, proprietăţi
Preparatele medicinale din anason au proprietăți stomahice, carminative, eupeptice, antispastice. Substanțele active din anason stimulează secrețiile glandelor salivare, gastrice și intestinale, biliare și mamare. Acțiunea asupra căilor respiratorii se concretizează în efectul expectorant, de calmare a tusei.

Indicaţii terapeutice
Anasonul, ca plantă medicinală, este utilizat frecvent în colicile abdominale, inclusiv la copii, în combaterea meteorismului, în anorexie, pentru stimularea digestiei, pentru stimularea secreției lactate, în infecții respiratorii, traheite, bronșite, mai ales în faza uscată a tusei.

Preparare și administrare
Infuzia se prepară din ½ linguriță de fructe zdrobite, la 1 cană cu apă clocotită. Se lasă la infuzat 10-20 de minute, după care se strecoară. Se beau cel mult 3 căni pe zi. Pentru stimularea poftei de mâncare se bea cu o jumătate de oră înainte de mesele principale. Pentru calmarea colicilor la sugari se prepară o infuzie mai slabă din 6-8 fructe la 100 ml de apă. După răcire și strecurare, se dau 3-6 lingurițe, în funcție de vârstă. La copiii peste 5-6 ani, dozele sunt asemănătoare cu ale adulților.
Pentru stimularea secreței lactate la mamele care alăptează se poate folosi o infuzie preparată din anason în amestec cu chimen sau fenicul.
Ceaiurile nu se păstrează mai mult de o zi, iar administrarea îndelungată nu este de dorit.
Uleiul volatil se poate administra în doză de 2-3 picături.
Fructele de anason intră și în compoziția siropului expectorant.

Precauţii, contraindicaţii, efecte adverse
Nu este indicat în gastrite, ulcer gastric și duodenal, enterocolite acute și cronice. În doze prea mari, uleiul volatil poate să ducă la apariția unor manifestări toxice inițial concretizate prin stare de
excitație apoi fenomene de paralizie musculară, tremor, stare de euforie sau somnolență.
Anasonul trebuie administrat cu grijă la copiii mici, numai în dozele arătate, sub formă de infuzii slabe și nu este recomandat la cei care suferă de gastrită sau boală ulceroasă.

Diverse
Ca aromatizant, este folosit în numeroase preparate galenice, precum și în produse alimentare, bomboane etc.

Fructe/seminţe de anason

Nervozitatea

Sistemul nervos reacționează disproporționat la ceea ce se consideră a fi un stimul normal, atunci când se găseşte într-o stare de iritaţie sau agitaţie.

Toate drogurile acţionează asupra sistemului nervos şi produc sau agravează nervozitatea. Totuşi, în unele cazuri, ele dau impresia de eliberare momentană, deşi efectul lor negativ reapare curând cu şi mai mare putere. Tutunul, cafeaua, băuturile alcoolice sau alte băuturi excitante sunt cele mai comune cauze de nervozitate şi dezechilibru al sistemului nervos.

Tratament

Pe lângă alimente recomandate pentru nervozitate, există obiceiuri sănătoase ce ajută la combaterea ei:

-          Luaţi un mic dejun consistent pentru a evita hipoglicemia (carenţa de zahăr în sânge) ce se manifestă, de obicei, pe la jumătatea dimineţii, şi poate produce nervozitate sau iritabilitate;

-          Mâncaţi la ore regulate pentru a evita căderile bruşte de glucoză din sânge;

-          Dormiţi suficient de mult în mod regulat;

-          Faceţi exerciţii fizice în mod regulat, în special mersul pe jos încet ori alert;

Recomandări alimentare:

Creşteţi consumul de: ovăz, germeni de grâu, seminţe de floarea-soarelui, nuci, nuci braziliene, lăptuci, avocado, caju, mazăre verde, fructul pasiunii, caise, polen.

Reduceţi/ eliminaţi: băuturi excitante, băuturi alcoolice, zahăr alb, cafea, tutun.

Uscarea și pãstrarea plantelor medicinale

Plantele recoltate nu se așeazã direct pe pãmânt. Ele trebuie întinse în strat nu prea gros, pe prelate, saci de pânzã sau de hârtie, cât mai aerisit cu putințã. Apoi, tot înainte de uscare, ele trebuie curãțate și alese. Se vor înlãtura toate soiurile de impuritãți: plantele de alte specii, care s-au amestecat întâmplãtor sau din neatenție, corpurile strãine și chiar pãrțile nefolositoare ale plantelor recoltate. Pentru îndepãrtarea altor impuritãți, de exemplu pãmânt, este necesarã spãlarea.
Aceasta trebuie sã fie fãcutã operativ, într-un timp cât mai scurt, pentru a evita dizolvarea unora dintre principiile active ale plantei.
Uscarea trebuie sã înceapã cât mai curând dupã recoltare, transport, curãțare și selectare. Plantele nu trebuie sã transpire, sã se mucegãiascã sau sã fermenteze.
Uscarea se poate face în mod natural, prin acțiunea cãldurii aerului înconjurãtor, fie la soare, fie la umbrã, sau se poate face cu ajutorul unor uscãtoare speciale, în mod artificial. Uscarea naturalã se poate face într-o camerã goalã, în pod, în magazie, în șopron, pe prispã etc. Durata uscãrii naturale variazã în funcție de anotimp și de pãrțile supuse uscãrii (în timpul verii: 3-7 zile pentru frunze și ierburi; 20-30 de zile pentru rãdãcini sau scoarțe groase). Dacã sunt bine uscate, frunzele, ierburile, florile, se sfãrâmã între degete cu mici trosnituri. Fructele uscate pot fi și ele sfãrâmate, iar când sunt mișcate și se lovesc unele de altele produc un zgomot caracteristic, sec. Scoarțele și rãdãcinile sunt uscate dacã la îndoire se rup cu zgomot.
Plantele medicinale nu se pãstreazã în pungi sau cutii din mase plastice. Se pot ambala în pungi de hârtie sau în cutii de carton. Se vor depozita în cãmãri, adicã în locuri neîncãlzite și uscate, cu temperaturi relativ constante, ferite de acțiunea directã a luminii.
Pe fiecare pungã se scrie citeț denumirea plantei, a pãrții recoltate și data recoltãrii.

Recoltarea plantelor medicinale

Condiția esențialã pe care trebuie s-o îndeplineascã cel care
dorește sã culeagã plante medicinale este cunoașterea temeinicã a
speciilor care urmeazã sã fie culese. A confunda o plantã cu alta
ar putea fi o greșealã fatalã. Pentru a recolta plante medicinale
trebuie cunoscute locurile în care pot fi gãsite plantele respective
și, de asemenea, perioada de recoltare.
Tehnica recoltãrii diferã foarte mult în funcție de partea de plantã
recoltatã și de specie.
Rãdãcinile se vor recolta în perioada de repaus, adicã toamna
târziu sau primãvara devreme. Rãdãcinile se recolteazã prin
smulgere (dacã tulpina e suficient de rezistentã) sau cu
ajutorul unui hârleț.
Pãrțile aeriene (tulpini, frunze, flori) se vor recolta în perioada
de înflorire. Unele flori se recolteazã la începutul înflorii, iar
altele în plinã înflorire. În general, tulpinile se pot recolta
prin rupere cu mâna. Dacã tulpinile sunt tari sau existã riscul
sã fie smulse cu tot cu rãdãcinã, se vor recolta cu o secerã.
Sã avem grijã ca, în cazul plantelor a cãror tulpinã devine
lemnoasã la bazã, sã recoltãm numai partea de la vârf, partea
care s-a pãstrat ierboasã.
Frunzele se recolteazã manual, fie una câte una, fie toate
deodatã, prin strujire. (Se prinde ramura de vârf cu o mânã,
dupã care, cu cealaltã mânã, se cuprinde ramura din apropiere
și se trage spre capãtul opus; astfel, toate frunzele se vor
detașa și se vor aduna în palmã.)

Cu puține excepții, frunzele se culeg fãrã codițe.
Florile mari se recolteazã cu mâna. Inflorescențele se recolteazã cu foarfeca.

 Tehnica de recoltare a florilor și inflorescențelor poate fi foarte variatã, de la caz la caz.
Unele fructe se recolteazã direct cu mâna. Altele, cum sunt
afinele, se vor recolta mult mai cu spor cu ajutorul unor
piepteni speciali. Unele fructe se preteazã a fi culese prin
scuturare (în prealabil se întinde sub ramurile respective o prelatã).
Scoarțele se recolteazã primãvara, în perioada când începe
sã circule seva și când acestea se desprind cu ușurințã. Pentru
recoltarea scoarțelor este nevoie de un cuțit sau un briceag.
La nivelul tulpinii sau al ramurii se cresteazã scoarța de jur
împrejur, la o distanțã de 10-20 cm. Apoi, pentru a desprinde
scoarța, se taie de-a lungul, între douã crestãturi inelare. Dacã
tulpina este groasã, se pot face mai multe tãieturi
longitudinale, astfel încât scoarța se va prezenta sub forma unor fâșii.
Mugurii se recolteazã tot primãvara, când sunt suficient de
dezvoltați, dar înainte de a se desface. Se recolteazã cu mâna.
Starea vremii are o importanțã deosebitã dacã dorim sã recoltãm
plante de bunã calitate, cu un conținut optim de principii active.
Frunzele, pãrțile aeriene și florile se recolteazã pe vreme stabilã,
cu soare, fãrã umiditate, în timp ce recoltarea speciilor pentru
semințe sau fructe se face pe timp rãcoros, dimineața sau seara.

Spanacul - cea mai hrănitoare legumă frunzoasă cunoscută

Investigaţiile clinice şi de laboratori confirmă că Popeye avea dreptate să mănânce spanac pentru a-şi spori puterea. Ba mai mult, spanacul se recomandă ca având proprietăţi de protecţie pentru retină şi văz.

Proprietăţi şi indicaţii

Spanacul candidează la titlul de „cea mai hrănitoare legumă frunzoasă cunoscută”, deşi conţine doar 22 calorii/100g. Conţinutul de proteine e destul de mare pentru un zarzavat (2,86%), conţine puţini carbohidraţi (0,8%), şi puţine grăsimi (0,35%). Puterea lui nutritivă e dată de bogăţia de vitamine şi minerale pe care le conţine, având următoarele valori per 100g:

-          2/3 (672 micrograme) din Doza Zilnică Recomandată (DZR) de vitamina A

-          Întreg necesarul de acid folic sau folaţi (194 micrograme)

-          ½ (28,1 mg) DZR de vitamina C

-          ¼ (79 mg) DZR magneziu

-          Peste ¼ (2,71 mg) DZR fier

Unele dintre cele mai importante utilizări ale sale:

            Dereglări retinale: persoanele între 55 – 80 ani care consumă spanac prezintă un risc mult mai scăzut de pierdere a acuităţii vizuale cauzată de degenerescenţa maculară. Consumul de spanac e recomandat tuturor celor ce ţin la o vedere bună, în special celor cu vârste de peste 50 de ani. Spanacul este mai eficient chiar decât morcovul în prevenirea degenerescenţei maculare senile.

Anemia: spanacul conţine 2,71 mg fier/100 g, mai mult decât se găseşte în carne. Deşi fierul din surse vegetale este mai greu de absorbit, aportul de vitamina C din spanac îmbunătăţeşte semnificativ procesul de asimilare a fierului. În cazul anemiei, sucul proaspăt de spanac este o modalitate foarte eficientă de consumare a acestuia.

Nivelul ridicat de colesterol: proteinele din spanac inhibă absorbţia colesterolului şi a acizilor biliari. Astfel, consumul regulat de spanac ajută la reducerea colesterolului din sânge.

Sarcină: datorită conţinutului bogat de folaţi (194 micrograme/100 g), spanacul previne anumite malformaţii ale fătului ( pe lângă acţiunea sa antianemică), ceea ce-l face un zarzavat ideal pentru femeile însărcinate.

Activitate fizică şi creştere: prin conţinutul bogat în vitamine şi minerale, spanacul este foarte benefic celor angrenaţi în activităţi fizice (atleţii) şi pentru cei în perioada de creştere rapidă (adolescenţii).

Moduri de preparare:

-în stare crudă- când e tânăr, spanacul poate fi consumat în salate.

-congelat – pierde o cantitate mică de vitamina C, dar are avantajul de a fi dispo9nibil tot anul.

- gătit – metoda ideală este gătitul la aburi, care păstrează cele mai multe din vitaminele şi mineralele sale.

- suc proaspăt – doza recomandată este de jumătate de pahar pe zi, sorbit puţin câte puţin înainte de prânz sau cină.

În compoziţia spanacului se regăsesc: proteine, fibre, vitamina A, vitamina B_1, B_2, B₆, Niacină, vitamina C, vitamina E, calciu, fosfor, magneziu, fier, potasiu, zinc, sodiu, folaţi. Este bogat, deasemenea, în luteină şi zeaxantină - doi carotenoizi ce previn pierderea vederii cauzate de cel mai sensibil punct al retinei - macula,, împiedicând degenerescenţa acesteia.

Proprietățile caiselor pentru sănătate

Caisul este unul dintre copacii care au călătorit cel mai mult. Originar din China, acolo el crește încă în sălbăticie. A fost dus în Grecia de Alexandru cel Mare. De acolo a ajuns la Roma, iar de la Roma s-a răspândit în tot bazinul mediteraneean. În sec.XVIII a fost dus în America de Nord şi aclimatizat în California şi dealungul fluviului Mississippi.

Proprietăţi şi indicaţii

Având conţinut caloric scăzut (cca.48 kcal/100g), e excelent în dietele de slăbire. Are efect alcalinizant (e bogat în săruri alcaline). Are puţin sodiu şi mult potasiu. E bogat, deasemenea, în oligoelemente ca mangan, fluor, cobalt şi bor. Bogat şi în zaharuri – fructoză şi glucoză.

Caisele confiate sunt o sursă importantă de proteine (până la 5%) şi de fier (la care excelează).

Totuşi, cea mai importantă proprietate a caiselor este betacarotenul (provitamina A).

Sunt benefice în:

Boli ale ochilor – consumul de caise ajută la o vedere bună şi dă strălucire şi frumuseţe ochilor.

Sunt recomandate în cazuri de uscăciune conjunctivală, iritaţie cronică, mâncărimi ale conjunctivitei, pierderea acuităţii vizuale cauzate de atrofierea retinei şi cecitatea nocturnă.

Anemie (cauzată de lipsa de fier). Conţinutul de fier e ridicat în fructul confiat (în cel proaspăt nu e foarte mare). Tratamentele cu caise în ceea ce priveşte afecţiunile cu necesitate de fier ori provitamina A, s-au dovedit peste aşteptările medicilor.

Boli ale pielii şi mucoasei – provitamina A din caise creşte rezistenţa corpului la infecţii. Sunt recomandate în faringită cronică, sinuzită şi eczeme.

Tulburări ale sistemului nervos – menţin echilibrul sistemului nervos. Sunt recomandate în caz de astenie, depresie, nervozitate, lipsa poftei de mâncare.

Tratamentul cu caise:

-          durează 15 zile, timp în care se mănâncă jumătate de kilogram de caise coapte pe zi, de preferat la cină, ca singurul fel de mâncare. Pot fi consumate cu pâine prăjită.

Morcovul - un aliment-multifuncţional.

Morcovul este un adevărat aliment – medicament. Rădăcina acestuia (adică partea pe care o consumăm) poate atinge până la un metru lungime (nu vorbim de partea firoasă a rădăcinii, ce atinge chiar până la 5 metri!). Este, de obicei, portocaliu la culoare, dar poate avea şi culoarea galben, ori roşu – închis.

Alături de frunzele de lucernă, morcovul este alimentul cel mai bogat în provitamina A.

Morcovii conţin o cantitate mică, dar nu de neglijat, de proteine (1,03%) – aproximativ jumătate din cât conţin cartofii. Grăsimile sunt aproape nule (0,19%), iar cabohidraţii sunt 7,14% din greutatea lor. Pe lângă acestea, morcovii sunt o sursă bună de vitamine din complexul B, precum şi vitamina C şi E. Are toate mineralele şi oligomineralele, chiar şi fier (0,5 mg/100g).

Trei substanţe se evidenţiază în mod special:

-          Carotenoizii – cel mai important fiind betacarotenul (transformat de organism în vitamina A). Carotenoizii sunt esenţiali în funcţionarea normală a retinei, în special pentru vederea nocturnă sau în caz de luminozitate slabă. Ajută, deasemenea, şi în menţinerea în condiţii bune a pielii şi a mucoaselor.

-          Fibrele vegetale – morcovul este aproximativ 3% fibre, mare parte sub formă de pectină. Acestea sunt de mare ajutor în reglarea tranzitului intestinal şi calmarea mucoasei intestinale.

-          Ulei esenţial – foarte bun împotriva paraziţilor intestinali.

Morcovii sunt foarte buni în tratarea bolilor retinei şi ale ochilor, în general, boli ale pielii, gastrită, hiperaciditate gastrică, colită şi în prevenirea cancerului.

                Preparare: cruzi (în salate – întregi, răzuiţi şi dreşi cu suc de lămâie. Întăresc dinţii copiilor);

gătiţi (se combină bine cu cartofii şi alte legume; sunt mai dulci gătiţi şi îşi menţin conţinutul de betacaroten după gătire); sucuri (delicioşi, hrănitori şi revigoranţi; se îmbină bine cu sucul de mere ori lămâie).

Un morcov de mărime medie (aprox.100g) furnizează suficient betacaroten pentru ca organismul să producă de circa 3 ori necesarul zilnic de vitamina A pentru un adult.

ALBĂSTRELELE

Descriere

 Plantă erbacee cu rădăcină fusiformă. Tulpina erectă, muchiată cu frunze alterne, liniare, adânc crestate. Florile de pe disc sunt violacee, cu corola regulat tubuloasă, iar cele marginale albastre.

Răspândire 

Creşte prin locuri uscate, pietroase, pe marginea drumurilor şi mai ales pe lângă lanurile de grâu şi secară.

Organul utilizat, recoltare

Florile ligulate, de culoare albastră se adună numai pe timp uscat, după ce roua s-a ridicat şi în momentul când ele sunt complet deschise. Eliminarea florilor centrale, culese eventual din greşeală, se face înainte de uscare, deoarece din produsul uscat ele se înlătură foarte greu. În cazul uscării cu ajutorul căldurii artificiale, temperatura nu trebuie să depăşească 35^oC.

Compoziţie chimică, întrebuinţări

 În florile marginale se conţin antociane, cumarine, heterozida, centaurina, tanin, mucilagii, săruri de K, Mg etc.
Sub formă de frunze se administrează în tratamentul bolilor renale, iar extern sub formă de cataplasme şi spălături în diferite boli de ochi. Întră în compoziţia speciilor medicinale diuretice. Substanţele amare îmbunătăţesc digestia.

Cataracta. Cecitatea nocturnă sau Nictalopia

Caracteristici: Cataracta este opacitatea cristalinului. S-a crezut mult timp că este o consecinţă a procesului de îmbătrânire şi că nu se poate face nimic sau prea puţin pentru a împiedica apariţia ei.

Astăzi se ştie că există o relaţie destul de apropiată între dietă şi formarea cataractei. Folosirea din abundenţă a alimentelor ce conţin provitamina A şi vitaminele antioxidante C şi E, cum ar fi legumele, fructele şi seminţele, poate împiedica formarea cataractei la bătrâneţe.

Diabetul, folosirea anumitor medicamente şi expunerea la radiaţii ultraviolete sau raze X favorizează, deasemenea, formarea cataractei.

Dietă: creşteţi consumul de dovleci, antioxidanţi, vitamina E şi C.

Reduceţi ori eliminaţi produsele lactate, grăsimile totale (sunt incluse grăsimile alimentare aici, gen margarina, ulei vegetal hidrogenat/parţial hidrogenat, untură, etc), unt, sare. Untul consumat regulat este alimentul care creşte cel mai mult riscul apariţiei cataractei.

Cecitatea nocturnă sau Nictalopia

Este o pierdere treptată sau completă a capacităţii de adaptare la vederea nocturnă. Reprezintă una dintre primele simptome ale deficienţei de vitamina A.

Dietă: creşteţi consumul de morcovi, caise, mango (unul dintre cele mai bogate fructe în provitamina A).

Pierderea acuităţii vizuale. Glaucomul

Pierderea acuităţii vizuale

Cauze: pot fi variate. Amintim cataracta, leziuni sau tumori cerebrale. Însă cea mai întâlnită cauză este disfuncţia retinală provocată de diabet şi arterioscleroză (îngustarea arterelor).

Dietă: retina poate fi deteriorată de o dietă săracă în fructe, legume, rădăcinoase şi seminţe oleaginoase.

                Astfel, creşteţi consumul de morcovi, spanac, dovleci, caise, afine şi mure.

Glaucomul

Cauze: creşterea presiunii lichidului intraocular. Aceasta determină atrofierea retinei şi nervului optic, cu repercursiuni grave asupra vederii.

Deşi glaucomul cu unghi închis – care e cea mai întâlnită formă a bolii – este cauzat de alterarea anatomică a ochiului, diferite tipuri de dietă poate influenţa presiunea intraoculară, îmbunătăţind sau agravând glaucomul.

Dietă: creşteţi consumul de vitamina A, vitamina B1, portocale. 

Reduceţi ori eliminaţi acizi graşi trans (margarinele hidrogenate, snacksurile, chipsurile şi alte alimente procesate conţin acizi trans, un tip de grăsimi cu efecte extrem de nocive asupra sănătăţii), cafea, proteine.

                

Afinul

Afinul
Denumirea știinţifică: Vaccinium myrtillus.
Denumiri populare: pomușoare, coacăze, afine, afine de munte.
Prezentare. Afinul este un arbust bogat ramificat, ramurile sale având, în
permanenţă, culoarea verde. Face parte din familia ericaceelor. Se prezintă ca un
arbust scund, înălţimea sa fiind de numai 50 cm. Frunzele sunt oval-alungite, iar florile
au culoarea roz-palid, dezvoltându-se în mai-iunie. Fructele sunt de culoare neagră,
sau ceva mai deschis – spre grena, cu o nuanţă de albăstrui-metalizat. Afinul crește pe
munte, de la circa 800 de metri în sus, până spre golurile alpine.
Pentru uz medicinal se culeg frunzele și fructele. Din frunze se face infuzie, iar
din fructe se prepară decoct sau se macerează. Mai nou, valoare medicinală au și
rădăcinile de afin, din care se prepară un decoct. Alt preparat obţinut din afin este
tinctura.

Substanţe active importante care se găsesc în fructele, dar mai ales în frunzele
de afin: tanin, mirtilină, neomirtilină. Datorită mirtilinei și neomirtilinei, afinul poate fi
considerat o sursă excepţională de insulina – insulina vegetală. Taninul se găsește
nu numai în frunze, ci și în fructe. Fructele conţin pectine, zaharuri, provitamina A,
acizi, vitamina C.

Întrebuinţări. În tratamente naturiste, dar și pentru consum în gospodărie.
Pentru tratamente se utilizează mai ales frunzele, dar nu sunt de neglijat nici fructele.
Acrișoare, afinele sunt plăcute la gust, și pot fi consumate ca orice fruct. Frunzele
de afin se remarcă printr-o importantă acţiune bacteriostatică și sunt considerate
a fi principalul agent terapeutic din structura acestei plante. Atât frunzele, cât și
fructele de afin au acţiune astringentă și contribuie la reducerea zahărului din sânge
(diabet). De altfel, afinul este cunoscut ca un însoţitor benefic în tratamentele privind
diabetul. Afinul este, totodată, și un activ agent antidiareic, diuretic, dezinfectant
intern, antihemoragic. Specialiștii afirmă că tratamentul cu ceaiuri de afin contribuie la
creșterea acuităţii vizuale, mai ales pe timp de noapte. Preparatele din această plantă
au efecte pozitive și în enterocolite, gută, afecţiuni reumatice, tulburări ale circulaţiei
sângelui, coronarită, sechele de infarct, faringite, stomatite. Produsul principal pentru
tratament este ceaiul, ceaiul de frunze, folosit – la nevoie – și în combinaţie cu alte
plante medicinale. S-au observat efecte pozitive și în utilizarea afinului sub formă de
unguent, în micoze.
Din fructele de afin, cu zahăr, alcool și alţi ingredienţi, inclusiv miere, se prepară
o băutură alcoolică de casă – afinata. De asemenea, tot pe bază de alcool și afine
se prepară lichiorul de afine. Cei inventivi prepară chiar și vin de afine. În ceea ce
privește utilizarea fructului de afin în bucătărie, au fost identificate cel puţin 10 reţete
alimentare pe bază de fructe de afin.
Afecţiunea în care afinul are o mare importantă medicinală este, desigur, diabetul.
De asemenea, trebuie reţinută și influenţa afinului în sporirea acuităţii vizuale, mai
ales când lumina este redusă sau chiar noaptea.
În condiţiile vieţii moderne, valoarea economică a afinelor crește, fiind considerate
un aliment ecologic.

Degenerescența maculară

Aceasta este cea mai importantă cauză de orbire la persoanele cu vârsta de peste 65 de ani. Macula, cu un diametru de numai 2 mm,este zona cea mai sensibilă a retinei, în care este concentrată cea mai mare parte a acuităţii vizuale.

Simptome:

•        O zonă înceţoşată în centrul câmpului vizual (cu vedere mai clară spre periferia acestuia)
•        Liniile drepte se văd întrerupte ori distorsionate
•        Dificultăţi la citire (literele apar deformate), până la incapacitatea totală de a citi

Forme ale afecţiunii:

• - forma uscată – o atrofiere zonală a epitrliului pigmentar retinian (mai mult sau mai puţin extinsă)
• - forma umedă – apariţia unor vase de sânge nevascularizate (anormale) la nivelul maculei (sub retină), ce pot elimina şi sânge şi ser din ele, sub retină, ceea ce va duce la forme grave ale afecţiunii.

Cauzele deteriorării maculare:

1.           Expunerea prelungită la lumină puternică
2.           Radicalii liberi produşi de organism sau din alţi poluanţi (inclusiv fumul de tutun)
3.          Lipsa antioxidanţilor capabili de a distruge radicalii liberi

Dietă: cele mai eficiente substanţe în prevenirea degenerescenţei maculare sunt carotenoizii (pigmenţii verzi), în mod special zeaxantina şi luteina, ce se găsesc în spanac şi varză. Betacarotenul din morcov nu are aceeaşi eficienţă ca cele de mai sus.

Astfel, creşteţi consumul de: spanac, varză, portocale, zinc, antioxidanţi.

Conjunctivita

       Conjunctivita este o inflamaţie a conjunctivei (membrana mucoasă ce căptuşeşte suprafaţa interioară a pleoapei şi continuă pe suprafaţa globului ocular).
       Cauzele conjunctivitei pot fi multiple: infecţii cu diferite tipuri de bacterii, viruşi, răniri fizice, iritaţii chimice (produse de fum sau alte substanţe/gaze).
       Această boală este foarte contagioasă şi se manifestă prin mâncărimi intense, lăcrimare şi umflare a ochiului.
       Conjunctivita de primăvară poate fi recurentă mai mulţi ani. Începe în anii de prepubertate şi poate debuta primăvara şi dura până toamna. Se pare că alergia joacă un rol important în declanşarea ei.
       Tratament:  terapia prin febră se pare că dă randament în tratarea conjunctivitei (două-trei tratamente sunt suficiente). Se stă în apă la temperaturi între 39,5° - 43,3° C, suficient timp încât să aduceţi temperatura orală la 38,3°C. Copiii sub trei ani au nevoie de trei minute pentru aceasta, iar cei peste aceasă vârstă, câte un minut în plus pentru fiecare an peste vârsta de trei ani. După ce temperatura a atins 37,7°C, răcoriţi capul ţinând o cârpă rece pe gât sau frunte.
Pot fi folosite spălături saline pentru curăţarea scurgerilor ochiului - două linguriţe rase de sare la aproape un litru de apă, ca să obţineţi o soluţie salină fiziologică.
       Dieta: dieta săracă în vitaminele A şi B predispune la uscarea conjunctivei şi agravează sau întreţine conjunctivita. Prin urmare, creşteţi consumul de Vitamina A (ex. morcovi), Vitamina B, caise.

Ochiul uman

Un organ uimitor și nepretențios...

Ochiul este unul dintre organele cele mai uimitoare ale corpului uman, datorită performanțelor sale extraordinare. Toți mușchii oculari sunt în permanentă mișcare, îndeplinind trei funcții simultane:

-          Explorarea câmpului vizual

-          Deschiderea/închiderea pupilei în funcţie de lumina disponibilă (diafragma)

-          Modificarea curbei cristalinului ochiului în funcţie de distanţa la care se află obiectul privit, pentru a-l focaliza

În acelaşi timp ochiul trimite permanent informaţii spre creier prin nervul optic. În perioada de veghe, cele peste un milion de celule nervoase ce formează retina trimit spre creier informaţii cu o viteză echivalentă cu 100Mb/s.

Pentru a îndeplini toate aceste funcţii, ochiul are nevoie doar de o cantitate mică de oxigen şi câteva alte substanţe:

-          Vitamina A – necesară pentru formarea pigmentului sensibil la lumină (rodopsina), ce se regăseşte în celulele retinei, şi pentru menţinerea umidităţii şi a bunei funcţionări a conjunctivei (membrana anterioară ochiului).

-          Carotenoizii – pigmenţi naturali regăsiţi în plante. Ei au rol de antioxidanţi, ajutând la prevenirea degenerescenţei maculare a retinei.

-          Vitaminele C şi E – tot antioxidanţi, regăsiţi aproape exclusiv în fructe, legume, nuci, seminţe oleaginoase şi germeni de cereale. Lipsa lor duce la cataractă şi la pierderea vederii.

Portocala este bogată în carotenoizi, vitamina C şi alţi antioxidanţi ce protejează retina. Pe lângă acestea, conţine flavonoizi, a căror acţiune protejează capilarele şi îmbunătăţeşte fluxul sanguin către retină.

Alimentația ideală

Oamenii pot consuma aproape orice tip de hrană, de la fructe, flori, semințe, tulpini, rădăcini, alge marine, ciuperci, ouă (de pește sau pasăre), corpuri moarte ale diverselor animale, până la secreţii mamare (laptele) sau cristale minerale (sarea). Dar, oare, să fie toate la fel de potrivite pentru consum? Există o dietă ideală pentru om, sau orice mănânci nu contează, atâta timp cât satură?

                Te duci să-ţi cumperi o maşină nouă şi consulţi Cartea Tehnică a maşinii. Acolo vei găsitipul de combustibil care trebuie folosit pentru maşina ta şi ce tip de ulei este cel mai bun. Tu poţi alege să foloseşti şi combustibil diferit de cel recomandat, sau alt tip de ulei, dar maşina nu va da randament maxim cu altceva decât cu ce e recomandat de către fabricant, iar anumite „alternative” vor pune de-a dreptul maşina „pe butuci” rapid.

                Oare nu e la fel şi-n cazul omului? Dacă prezenţa umană pe pământ e rezultatul aleator al evoluţiei, n-ar trebui să existe alimente ideale. Omul ar trebui pur şi simplu să se adapteze la diverse tipuri de alimentaţie care-i vor oferi apoi o sănătate bună. Iar dacă omul nu e apanajul evoluţiei, atunci trebuie întrebat Marele Inginer care este alimentaţia ideală, „combustibilul optim” pentru funcţionarea noastră.

                În cartea Genezei se găseşte recomandarea ce a-nsoţit omul când acesta a „ieşit din fabrică”: plantele ce fac seminţe (cereale, fructe, leguminoase) sunt dieta ideală pentru specia umană. De aceea s-a constatat că există alimente ce nu pot fi eliminate din dieta umană – fructele şi legumele. E adevărat că omul se adaptează, dar nu „evoluează” (nici) la capitolul Alimentaţie. Spre exemplu eschimoşii s-au adaptatla o dietă bogată-n peşte, dar aceasta cu preţul unei largi răspândiri a unor boli cronice cauzate de lipsa consumului de fructe şi legume, sau consumului lor foarte scăzut, iar speranţa lor de viaţă este, în cazul celor ce consumă aproape-n exclusivitate carne, de sub 40 de ani.

                Analizele chimice arată că legumele, cerealele şi fructele conţin compuşi ce nu se regăsesc în produsele de origine animală: antioxidanţii şi substanţele fito-chimice cu proprietăţi curative. De ce ar mai fi nevoie de ele după mii de ani de adaptare la o dietă carnivoră?

                Realitatea e că alimentele de origine animală pot deveni necesare în unele cazuri, dar niciodată indispensabile. Pe de altă parte, baza nutriţiei umane (exceptând prima fază a vieţii, când baza e lactaţia) sunt fructele, cerealele, seminţele şi legumele.

                Numeroase studii confirmă că alimentele de origine vegetală preparate simplu, constituie cel mai bun combustibil pentru corpul uman, oferind energia necesară funcţionării şi substanţele ce încetinesc „uzura” şi ajută la prevenirea „defecţiunilor”.

                Sănătatea noastră este suma „alegerilor mici” pe care le facem zilnic, adică o dată de stilul de viaţă adoptat.

Ţinta acestui blog este informarea dumneavoastră cu privire la soluţiile pentru sănătate puse la îndemâna noastră de Creator. Informaţiile de aici nu înlocuiesc sfatul medicului competent.

                Informaţii + Alegeri corecte = Sănătate

Funcţii ale plantelor pentru corpul uman:

Diuretice: ţelina, vânăta, pepenele (galben şi verde), prazul, sparanghelul.

Tonice hepatice: anghinarea, moşmonul japonez, anghinarea americană.

Astringente: curmalele japoneze, gutuia, mărul, rodia, moşmonul japonez.

Antiseptice urinare: merişorul.

Remineralizante: nuca de cocos, migdalele, lucerna, varza, portocalele, frunzele de napi.

Hipolipidemiante: avocado, fasolea, nucile englezeşti, seminţele de floarea-soarelui, ignama.

Digestive: ananasul, papaya, zucchini, cartofii, bamele.

Laxative: prunele, vânăta, sfecla mangold, cerealele integrale.

Antioxidante: portocale, lămâi, grapefruit (citricele toate), nucile, căpşunile.

Anticancerigene: broccoli, conopida, varza, portocalele, lămâile, prunele, strugurii, roşiile.

Antianemice: fisticul, sfecla roşie, caisele, fructul pasiunii, spanacul, fetica.